Șefa UNJR, critici dure la adresa Procurorului General: „Este prima dată când aud că DNA are ca obiect de activitate anchetarea magistraților”

Șefa UNJR, critici dure la adresa Procurorului General: „Este prima dată când aud că DNA are ca obiect de activitate anchetarea magistraților
Publicat: 29/08/2017, 17:59
„Procurorul general al României, domnul Augustin Lazar, a afirmat în conferința de presă de azi, 29 august, că, dacă s-ar crea o structură distinctă în cadrul Parchetului General care să investigheze magistrați, ‘DNA rămâne fără obiectul activității sale”. Este prima dată când aud că DNA are ca obiect de activitate anchetarea magistraților. Parcă această direcție a fost creată pentru a ancheta fapte de corupție”, a scris Gîrbovan pe Facebook.
În urma acestor declarații, Gîrbovan a anunțat și că a trimis la DNA o solicitare prin care cere ca Uniunii Judecătorilor să-i fie puse la dispoziție toate actele de înființare, organizare și funcționare ale acelui serviciu creat special în DNA pentru anchetarea magistraților, răspuns pe care UNJR îl va face apoi public.
„Referitor la propunerile de modificare a legilor justiției, UNJR va remite Ministerului Justiției un punct de vedere cu privire la propunerile principiale pe care le-a facut. Așa cum am afirmat public, UNJR e de acord cu o parte din propunerile de modificare a legilor justitiei. Există însă și propuneri care vor avea efecte contrare celor dorite, motiv pentru care vom veni cu soluții alternative sau de îmbunătățire a acestora. Pe lângă propunerile făcute de ministrul Justiției, UNJR va veni și cu propuneri noi de modificare a legilor justiției în vederea atât a întăririi independenței judecătorilor, inclusiv în raport cu procurorii, cât și a unei mai bune protejări a drepturilor și libertăților cetățenilor”, a mai scris Gîrbovan.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața